Comentariul Biblic

Română — 2 Împăraţi 17

¹ În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Osea, fiul lui Ela. A domnit nouă ani.: Niciun comentariu pentru acest verset.
² El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca împăraţii lui Israel dinaintea lui.: Niciun comentariu pentru acest verset.
³ Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva lui; şi Osea i s-a supus şi i-a plătit un bir.: Niciun comentariu pentru acest verset.
⁴ Dar împăratul Asiriei a descoperit o uneltire la Osea, căci trimisese soli lui So, împăratul Egiptului, şi nu mai plătea pe fiecare an birul împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l-a închis şi l-a pus în lanţuri într-o temniţă.: Niciun comentariu pentru acest verset.
⁵ Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani.: Niciun comentariu pentru acest verset.
⁶ În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi la Habor, lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor.: Niciun comentariu pentru acest verset.
⁷ Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lor care-i scosese din ţara Egiptului, de sub mâna lui faraon, împăratul Egiptului, şi pentru că s-au închinat la alţi dumnezei.: Niciun comentariu pentru acest verset.
⁸ Au urmat obiceiurile neamurilor pe care Domnul le izgonise dinaintea copiilor lui Israel şi obiceiurile rânduite de împăraţii lui Israel.: Niciun comentariu pentru acest verset.
⁹ Copiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului Dumnezeului lor lucruri care nu sunt bune. Şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, de la turnurile străjerilor până la cetăţile întărite.: Niciun comentariu pentru acest verset.
¹⁰ Şi-au ridicat stâlpi idoleşti şi Astartei pe orice deal şi sub orice copac verde.: Niciun comentariu pentru acest verset.
¹¹ Şi acolo au ars tămâie pe toate înălţimile, ca şi neamurile pe care le izgonise Domnul dinaintea lor, şi au făcut lucruri rele, prin care au mâniat pe Domnul.: Niciun comentariu pentru acest verset.
¹² Au slujit idolilor, despre care Domnul le zisese: „Să nu faceţi lucrul acesta!”: Niciun comentariu pentru acest verset.
¹³ Domnul a înştiinţat pe Israel şi Iuda prin toţi prorocii Lui, prin toţi văzătorii şi le-a zis: „Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele şi păziţi poruncile şi rânduielile Mele, urmând în totul Legea pe care am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am trimis-o prin robii Mei prorocii.”: Niciun comentariu pentru acest verset.
¹⁴ Dar ei n-au ascultat, şi-au înţepenit grumazul, ca şi părinţii lor, care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor.: Niciun comentariu pentru acest verset.
¹⁵ N-au vrut să ştie de legile Lui, de legământul pe care-l făcuse cu părinţii lor şi de înştiinţările pe care li le dăduse. S-au luat după lucruri de nimic, şi ei înşişi n-au fost decât nimic, şi după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele.: Niciun comentariu pentru acest verset.
¹⁶ Au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteii, s-au închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi au slujit lui Baal.: Niciun comentariu pentru acest verset.
¹⁷ Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s-au dedat la ghicire şi vrăjitorii şi s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.: 17

Au trecut prin foc. Acestea erau jertfe în care copiii erau consumaţi de flăcări (vezi Deuteronom 18,10; 32,17; 2 Regi 16,3). Incriminarea lui Iuda era similară (Ieremia 19,5). Ghicire. Aceasta consta din felurite tipuri de necromanţie şi vrăjitorie.
S-au vândut. Acei care s-au angajat în aceste practici păcătoase au devenit robi ai puterilor demonice, înapoi la ritualurile oculte şi misterioase. În loc să fie servi ai lui Dumnezeu, ei erau de aici înainte, robi ai lui Satana. Ei au descoperit pe cel rău a nu fi nimic altceva decât un fel de stăpân (1 Regi 21,20).
¹⁸ De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare împotriva lui Israel, şi i-a îndepărtat de la faţa Lui. – N-a rămas decât seminţia lui Iuda:: 18

S-a mâniat foarte tare. Vezi cele despre cap. 13,9.
¹⁹ şi chiar Iuda nu păzise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase după obiceiurile rânduite de Israel. –: 19

Şi chiar Iuda. Soarta lui Israel ar fi trebuit să slujească drept avertizare pentru Iuda. Deşi acum cruţat, păcatul naţional al regatului de sud, dacă nu era părăsit, avea să aibă drept rezultat aceeaşi ruină naţională care se abătuse asupra lui Israel.
Rânduite. Obiceiurile introduse de israeliţi şi care au fost urmate de Iuda (vezi 16,3).
²⁰ Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor şi a sfârşit prin a-i izgoni dinaintea feţei Lui.: 20

Tot neamul. Acesta până la urmă a inclus atât pe Iuda, cât şi pe Israel.
I-a dat în mâinile. Aceasta era o judecată naţională şi nu trebuie să fie confundată cu o sentinţă care să pecetluiască destinele acelora care au alcătuit naţiunea lui Israel, pentru timpul ducerii în robie. Legătura personală a fiecărui cetăţean cu Dumnezeu a rămas aşa cum fusese înainte de venirea judecăţii. Dumnezeu lucrează cu indivizi şi naţiuni în două sfere de raporturi, fiecare în mare măsură, independente una de alta. Judecata lui Israel a fost pierderea statului lui ca naţiune. Este adevărat că mulţi au suferit personal din cauza catastrofei naţionale, dar evlavia adesea se dezvoltă în condiţii de adversitate, astfel încât la sfârşit ,nenorocirea până la urmă, lucrează spre binele individului. Despre stăpânirea lui Dumnezeu privind soarta naţiunilor, vezi Educ. 173-179; Isaia 10,5-12; Habacuc 1,6-11).
²¹ Căci Israel se dezlipise de casa lui David şi făcuseră împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, care-i abătuse de la Domnul şi făcuse pe Israel să săvârşească un mare păcat.: 21

Abătuse pe Israel. Conducătorii aveau o puternică influenţă asupra supuşilor lor. Răutăţile lui Israel au început cu răutăţile primului lor împărat, Ieroboam. Din 2 Cronici 11,13-16 se înţelege că a avut loc persecuţie religioasă publică.
²² Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam; nu s-au abătut de la ele,: 22

Păcatele lui Ieroboam. Ieroboam a deschis porţile potopului de nelegiuire. Inundaţia a cuprins în cele din urmă naţiunea în ruină totală. Dacă oamenii ar fi avut o puternică experienţă proprie, ei ar fi putut să se opună periculoasei influenţe a împăratului lor (vezi despre v. 8).
²³ până ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi proroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas până în ziua de azi.: 23

A izgonit pe Israel. Pentru împlinirea scopului Lui, Domnul a folosit ca unealtă Asiria (Isaia 10,5-12). Prin toţi slujitorii Săi. Vezi Osea 1,6; 9,16; Amos 3,11.12; 5,27; Isaia 28,1-4).
A fost dus… departe. A rămas o mică rămăşiţă (vezi 2 Cronici 34,9). Aceasta a încheiat căsătorii mixte cu păgânii, au adoptat umbletele lor şi atât de mult au uitat obiceiurile părinţilor lor, încât poporul lui Iuda a refuzat să-i considere fraţi. După câţiva ani, ei au construit un templu al lor, pe muntele Garizim, unde s-au închinat şi au îndeplinit ritualul lor ca rival celui din templul din Ierusalim. Poporul care a fost dus departe nu s-a mai întors niciodată. Unii din urmaşii lor s-au unit cu rămăşiţa lui Iuda care s-a întors după decretul lui Cir (Ezra 1,1-11). Alţii au încheiat căsătorii mixte cu popoarele unde locuiau, au acceptat religia lor şi umbletele lor şi şi-au pierdut identitatea. Fără îndoială, că unii au rămas credincioşi convingerilor lor religioase, lăsând ca lumina lor să lumineze în ţările unde au fost duşi şi au influenţat acolo pe unii să accepte închinarea numai faţă de adevăratul Dumnezeu.
²⁴ Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria şi au locuit în cetăţile ei.: 24

Din Babilon. Politica asiriană de deportare nu s-a aplicat numai faţă de Israel, ci faţă de toate popoarele supuse. Pe acea vreme, Babilonul era sub stăpânire asiriană, dar naţiunea era într-o stare de nelinişte. Pentru a preveni răscoalele, mulţi babilonieni au fost mutaţi în ţara lui Israel. Sargon raportează suprimarea unei răscoale în Babilon, la începutul domniei lui şi strămutarea a numeroşi din poporul lor în ţara Hatti (Siria şi Palestina). Împăratul Asiriei, la care se face referire aici, probabil că este Sargon, care s-a urcat pe tronul Asiriei în 722 î.Hr.
Cuta. Cetatea aceasta a fost identificată ca Tell Ibrâhîm, la nord de Babilon.
Ava. Identificat într-un fel sau altul cu Tell Kafr `Aya, pe râul Orontes, sud-vest de Homs; dar alte locuri au fost sugerate, lăsând locaţia nesigură.
Hamat. O cetate pe Orontes cam la 118 mile (189 km) nord de Damasc şi cam la 28 mile (45 km) nord de modernul Homs. Sargon raportează cucerirea sa (vezi cap. 18,34; 19,13). Hamatul este cunoscut acum ca Hama.
Sefarvaim. În trecut era identificat cu Sippar pe Eufrat, dar acum este considerat de unii a fi cetatea siriană Sibraim între hotarul Damascului şi hotarul Hamatului (Ezechiel 47,16). Cu toate acestea, aşezarea nu poate fi în mod sigur identificată.
²⁵ Când au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, şi Domnul a trimis împotriva lor nişte lei care-i omorau.: 25

Lei. Aceste animale erau obişnuite în vremurile antice în Palestina (Judecători 14,5; 1 Samuel. 17,34; 2 Samuel. 23,20; Proverbe 22,13; 26,13). Probabil că s-au rărit în timpul perioadei regatelor, deşi uneori sunt amintiţi (1 Regi 13,24; 20,36). În timpul vremurilor dezorganizate de după căderea Samariei, fără îndoială că numărul şi îndrăzneala lor au crescut. Leii se mai aflau încă în Palestina şi Siria în timpul evului mediu.
²⁶ Atunci au spus împăratului Asiriei: „Neamurile pe care le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului ţării, şi El a trimis împotriva lor nişte lei care le omoară, pentru că nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului ţării.”: 26

Felul în care să slujească Dumnezeului ţării. Zeii Orientului erau, în cea mai mare parte ,zei locali, fiecare din ei posedând particularităţile lui (vezi 1 Regi 20,23). Oamenii transportaţi în Israel au crezut că ei probabil au ofensat într-un fel pe zeii locali şi că, din această cauză au fost trimişi leii asupra lor, ca o calamitate.
²⁷ Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: „Trimiteţi pe unul din preoţii pe care i-aţi luat de acolo în robie; să plece să se aşeze acolo şi să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării.”: 27

Unul din preoţi. Preotul reîntors probabil că a fost unul de la altarul din Dan sau Betel.
²⁸ Unul din preoţii care fuseseră luaţi robi din Samaria a venit de s-a aşezat la Betel şi le-a învăţat cum să se teamă de Domnul.: 28

S-a aşezat la Betel. Acesta a fost unde era aşezat unul din sanctuarele naţionale şi a fost probabil unul din preoţii care oficiaseră anterior acolo, cel care s-a întors acum. El a învăţat poporul cu privire la Iehova; cu toate acestea, idolatria a continuat.
²⁹ Dar neamurile şi-au făcut fiecare dumnezeii săi în cetăţile pe care le locuiau şi i-au aşezat în templele idoleşti din înălţimile zidite de samariteni.: 29

Samaritenii. Acesta este singurul loc în VT unde acestui popor îi este dat acest nume.
³⁰ Oamenii din Babilon au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cut au făcut pe Nergal, cei din Hamat au făcut pe Aşima,: 30

Sucot-Benot. Unii cred că acesta poate să fi fost Şarpanitu, consoarta zeului babilonian Marduc. Probabil că acesta a fost titlul lui Marduc însuşi. NerGalateni Renumitul zeu babilonian al războiului şi zeul stăpân al Cut-ului.
Asima. O zeiţă din Siria. Tartac şi Asima reprezintă o binecunoscută pereche de zeiţe din mitologia siriană. Aşim pare să fi fost unul dintre zeii la care s-au închinat iudeii din Elefantina în secolul V î.Hr.
³¹ cei din Ava au făcut pe Nibhaz şi Tartac; cei din Sefarvaim îşi ardeau copiii în foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim.: 31

Nibhaz. Probabil că acesta este un idol la care se închinau aviţii, dar identitatea lui nu este cunoscută sigur. El a fost identificat de către unii, cu divinitatea elamită Ibna-Haza, de către alţii cu Nabaz, domnul întunericului.
Tartac. O binecunoscută zeiţă sisiană. În afară de Siria, ei i se aducea închinarea la Aşehelon, unde ea avea un altar renumit.
Îşi ardeau copiii în foc. Asemenea cu închinarea locală la Moloh.
Adramelec. Un zeu căruia i se aducea închinare în Mesopotamia de nord-vest, sub numele de
Adad-milchi, Hadad este rege, o formă a zeului sirian Hadad.
Anamelec. În mod literal, Anu este rege. Anu era renumitul zeu al cerului din Mesopotamia antică.
³² Totodată se închinau şi Domnului şi şi-au făcut preoţi ai înălţimilor, luaţi din tot poporul: preoţii aceştia aduceau pentru ei jertfe în templele din înălţimi.: 32

Se temeau de Domnul. Mai înainte (v. 25), ei nu se temeau de Domnul. Influenţa preotului din Betel n-a făcut din aceşti oameni adevăraţi închinători ai Dumnezeului cerurilor. Ideea este că oamenii alături de închinarea adusă zeilor lor, acordau o oarecare recunoaştere şi Dumnezeului naţional al lui Israel.
Luaţi din tot poporul. Ei şi-au făcut preoţi din toate clasele poporului, dând puţină atenţie calităţilor care trebuiau să caracterizeze pe bărbaţii consacraţi serviciului religios.
³³ Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaşi timp şi dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutaţi.: 33

Verset ce nu a fost comentat.
³⁴ Până în ziua de astăzi îşi urmează ei obiceiurile de la început: nu se închină Domnului şi nu se ţin nici de legile şi rânduielile lor, nici de legile şi poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel.: 34

Nu se închină Domnului. Această afirmaţie nu contrazice afirmaţia din v. 33. Versetul acela afirmă că închinarea lui Iehova era amestecată cu închinarea multor altor zei şi zeiţe. Versetul acesta accentuează că aceasta nu era în nici un caz o recunoaştere adevărată a Domnului. Dacă ar fi fost, ar fi avut loc o cercetare a legilor Lui şi un efort de a se conforma lor. Nici un om nu poate sluji şi lui Dumnezeu şi idolilor. Nu există decât un singur Dumnezeu adevărat, şi acei care într-un fel recunosc şi alte zeităţi nu se tem cu adevărat de Domnul.
De legile şi rânduielile lor. Noua închinare amestecată din Samaria nu putea şi nici n-a recunoscut rânduielile date de Domnul poporului Său. Legea Domnului şi rânduielile legii mozaice erau în mare măsură neglijate. Israeliţii care rămăseseră în ţară s-au amestecat cu noii colonişti şi s-au unit cu ei în închinarea lor (vezi 2 Regi 23,19; 2 Cron. 34,3-7.33; Ioan 4,22).
³⁵ Domnul făcuse legământ cu ei şi le dăduse porunca aceasta: „Să nu vă temeţi de alţi dumnezei; să nu vă închinaţi înaintea lor, să nu le slujiţi şi să nu le aduceţi jertfe.: 35

Legământ. Vezi Exod 19,5.6.
Să nu vă temeţi de alţi dumnezei. Temelia legământului pe care El l-a făcut cu poporul Său a fost Legea Celor Zece Porunci a lui Dumnezeu (Exod 20,1-17; 34,27.28): primele două porunci ale legii au oprit recunoaşterea altor zei şi închinarea la idoli (Exod 20,3-5).
³⁶ Ci să vă temeţi de Domnul, care v-a scos din ţara Egiptului cu o mare putere şi cu braţul întins; înaintea Lui să vă închinaţi şi Lui să-I aduceţi jertfe.: 36

V-a scos. Compară cu preambulul legii celor zece porunci date la Sinai (Exod 20,2).
³⁷ Să păziţi şi să împliniţi întotdeauna învăţăturile, rânduielile, Legea şi poruncile pe care vi le-a scris El şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.: 37

Pe care vi le-a scris. Scrise aşa fel, încât cerinţele divine să nu poată fi greşit înţelese (vezi Exod 24,3.4).
³⁸ Să nu uitaţi legământul pe care l-am făcut cu voi şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.: 38

Verset ce nu a fost comentat.
³⁹ Ci să vă temeţi de Domnul Dumnezeul vostru; şi El vă va izbăvi din mâna tuturor vrăjmaşilor voştri.”: 39

Verset ce nu a fost comentat.
⁴⁰ Ei n-au ascultat şi au urmat obiceiurile lor de la început.: 40

Obiceiurile lor de la început. Aproape imediat după ce Dumnezeu făcuse legământul Său cu Israel şi poporul promisese să fie ascultător (Exod. 24,3.7), ei au dat pe faţă tendinţa lor capricioasă prin închinarea la viţelul de aur (Exod. 32,8).
⁴¹ Neamurile acestea se temeau de Domnul, şi slujeau şi chipurilor lor cioplite; şi copiii lor şi copiii copiilor lor fac până în ziua de azi ce au făcut părinţii lor.: 41

Până în ziua de azi. Din aceste cuvinte reiese ,în mod evident că scriitorul acestor cuvinte n-a fost un contemporan al evenimentelor pe care le descrie, dar că el a trăit la câtva timp după, probabil după nimicirea regatului lui Iuda (vezi 716 orig.). Papirusul de pe Elefantina (vezi vol. 1, pag. 108) mărturiseşte despre faptul că, în zilele lui Ezra şi Neemia, iudeii precum i-au numit scriitorii acestor papirusuri, aveau o religie în care se închinau unui număr de zeităţi alături de Iehova. Iudeii aceştia s-au aşezat în Egipt, dar ţineau legătura cu marele preot de la Ierusalim şi fiii lui Sanbalat, guvernatorul Samariei.
Astfel se încheie istoria lui Israel – un popor care ar fi trebuit să fie o comoară deosebită pentru Domnul dintre toate popoarele (Exod. 19,5). Niciodată nu a pornit un popor cu o făgăduinţă mai mare, niciodată nu a existat un popor de o mai mare ticăloşie. Israel a descoperit prin experienţa sa tristă că dreptatea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor (Proverbe 14,34).
Puţin se cunoaşte despre seminţiile nordice după ducerea lor în robie. Probabil că mulţi s-au amestecat cu popoarele în mijlocul cărora au locuit şi şi-au pierdut identitatea. Alţii au continuat să se închine lui Iehova şi s-au unit cu iudeii din robia babiloniană (vezi Ieremia 4,20.33). Unii s-au întors cu exilaţii din Iuda sub Zorobabel şi Ezra (Ezra 8,35; 1 Cronici. 9,3). În timpul NT, iudeii şi prozeliţii lor se aflau în Media, Parţia, Elam, Capodochia, Frigia, Egipt, Libia, Cirene, Creta, Arabia, şi peste tot în Orient (Fapte 2,9-11). Câţi din aceştia au fost urmaşii israeliţilor luaţi captivi de Asiria, nu este cunoscut.
ELLEN WHITE COMENTEAZĂ
1 PK, p. 287 7, 11, 14 – 16 PK , p.291; 20, 23 PK, p. 292