Comentariul Biblic

1

[Acum, KJV; Iar, Nitz]. Gr. de, un cuvânt implicând o legătură logică cu cele de mai înainte, şi nu un element de timp. Nu e dată nici o relatare cu privire la intervalul de timp care trecuse de la Ziua Cincizecimii. Probabil cap. 2,42-47 rezumă o înaintare treptată fără vreun incident impresionant şi ar putea să cuprindă o perioadă de câteva luni. E un lucru remarcabil că Luca, scriitorul care pune un aşa accent pe datele cronologice în Evanghelie (Luca 3,1; 6,1), dă atât de puţine date în Fapte. Evident, Duhul Sfânt, care-i călăuzea pana, nu a găsit de bine să lumineze mintea lui asupra acestor aspecte.

Petru şi Ioan. Această asociere a celor doi apostoli duce naraţiunea Evangheliilor într-o interesantă legătură cu Faptele A. Aceşti doi bărbaţi fuseseră în strânsă legătură. Ei fuseseră tovarăşi ca pescari pe Lacul Galileei (vezi Luca 5,10). Petru cu Ioan şi Iacov se bucuraseră de o legătură confidenţială cu Domnul (vezi Marcu 5,37; 9,2; 13,3; 14,33). Petru şi Ioan fuseseră trimişi să pregătească Paştele pe care Isus dorea să-l mănânce cu ucenicii Săi (Luca 22,8). În noaptea judecăţii lui Isus, Ioan, fiind cunoscut în casa marelui preot, a luat pe Petru şi l-a dus în palatul marelui preot (Ioan 18,15.16). La o dată ulterioară, Petru şi Ioan avea să fie trimişi să ajute pe Filip în misiunea din Samaria (Fapte 8,14) şi împreună, cu Iacov urmau să aprobe lucrarea făcută de Pavel şi de Barnaba printre neamuri (Gal. 2,9). Astfel apariţia lor aici e tipică pentru însoţirea caracteristică a celor doi apostoli, Petru şi Ioan.

Se suiau. [S-au suit, KJV]. Mai corespunzător se suiau. Incidentul ce urma să fie relatat a avut loc pe când cei doi apostoli erau în drum spre templu ca să se închine.

La Templu. [În Templu, KJV; În sanctuar, Nitz]. Gr. hieron, care cuprindea nu numai sanctuarul, dar şi curtea şi întregul complex al clădirilor legate de templu (vezi Matei 4,5). Apostolii tot timpul stăteau în templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu (Luca 24,53; vezi Fapte 2,46). Iudeii convertiţi la creştinism nu aveau clădiri bisericeşti în care să se adune, şi încă nu le venise în minte că serviciile templului nu mai aveau însemnătate pentru creştini.

Ceasul rugăciunii. Acesta este ceasul al nouălea, cam ora trei după-amiază (vezi cap. 2,15; vezi Vol. V, p. 50). Acesta era timpul jertfei de seară (vezi Iosif, Antiquities, xiv.4.3 [65]). Era cunoscut atât ca ceasul rugăciunii cât şi ca timpul tămâierii (vezi Luca 1,9.10). Sacrificiile de dimineaţă şi de seară erau aduse cu tămâie în ceasurile al treilea şi al nouălea ale zilei (cam 9 în.a. şi 3 d.a.), timp la care cei evlavioşi se rugau în curţile Templului. O rugăciune la amiază pare de asemenea să fi fost obişnuită, cel puţin pentru unii (vezi Psalmi 55,17; vezi Dan. 6,10; Fapte 10,9). E lucru cunoscut că în sec. al II-lea d.Hr., o a treia rugăciune zilnică avea loc la apusul soarelui şi lucrul acesta s-ar fi putut să fie o deprindere ceva mai timpuriu. Scrieri rabinice arată că era permisă o oarecare întârziere în timpul exact al acestor rugăciuni. Practica de a se ruga de trei ori pe zi apare în Biserica Creştină încă din sec. al II-lea, o practică probabil transferată direct din sinagoga iudaică (Didahia 8). Pe la începutul secolului al III-lea pare că erau observate, de mulţi, trei ceasuri de rugăciune (vezi Clement din Alexandria Stromata vii.7).

2

Din naştere. [Din pântecele mamei sale, KJV; De la naştere, Nitz]. Relatarea atentă a duratei suferinţei omului este oarecum caracteristică pentru Luca (vezi cap. 9,33; 14,8). Ologul era în vârstă de aproape 40 de ani la data vindecării sale (vezi cap. 4,22).

Dus. [Purtat, KJV; Nitz]. Mai bine, era mereu purtat, sau obişnuia să fie purtat. Versiunea greacă poate fi înţeleasă aici ca indicând fie că ologul era dus la locul său de cerşit, când a întâlnit pe apostoli, fie că deja şedea când au apărut Petru şi Ioan. În zilele acelea nu erau nici spitale, nici azile; aşa că pentru a fi ajutat, ologul trebuia să fie aşezat acolo unde oamenii binevoitori ar fi putut să-l vadă (vezi Marcu 10,46; Luca 16,20; 18,35). Mulţimile care mergeau la Templu ar fi fost înclinate să ajute, datorită sentimentului religios al momentului.

Poarta… numită Frumoasă. Nici o poartă cu numele acesta nu e cunoscută în altă parte în Biblie sau în literatura iudaică. Opinia învăţătorilor este împărţită în ceea ce priveşte faptul dacă poarta aceasta urmează să fie identificată cu Poarta Şuşan în zidul exterior al părţii de răsărit al ariei templului sau cu Poarta Nicanor, care probabil ducea de la Curtea Neamurilor şi la Curtea Femeilor. Unii au plasat această poartă între Curtea Femeilor şi cea a Bărbaţilor. Dacă Poarta Frumoasă constituia o parte a zidului exterior sau era între curţi pare să depindă în cea mai mare măsură de drumul ce se crede că apostolii l-ar fi parcurs conform acestei relatări. Luca relatează că ei au venit la poartă, au vindecat pe om, au intrat în templu şi, aparent, după ce îşi făcuseră rugăciunile, au întâlnit o ceată de oameni în Porticul lui Solomon care fusese atrasă de miracol. Întrucât Porticul lui Solomon pare să fi fost chiar înăuntrul zidului extern (vezi v. 11), Poarta Frumoasă s-ar fi putut să fie poarta externă, Şuşan, deoarece, dacă ar fi fost poarta interioară dintre curţi, ar fi fost necesar ca apostolii să iasă din nou prin ea ca să ajungă la Porticul lui Solomon. Totuşi, pare oarecum dificil de a explica folosirea de către Petru şi Ioan a unei astfel de porţi la început, deoarece se afla pe direcţia Muntelui Măslinilor şi nu ar fi fost în direcţia de unde ar fi intrat ei în templu, ei care locuiau în cetate. Comparată cu alte porţi care duceau direct din cetate în templu, ea trebuie să fi fost puţin folosită şi nu ar fi fost un loc unde un cerşetor să şadă în mod obişnuit. Din cauza acestor dificultăţi aparente, mulţi învăţaţi preferă să presupună că apostolii au ieşit din nou prin Poarta Frumoasă înainte de a întâlni mulţimea în Porticul lui Solomon şi că această poartă trebuie să fie identificată cu Poarta Nicanor, situată probabil între Curtea Neamurilor şi Curtea Femeilor. Iosif descrie poarta aceasta astfel: Una, care în afară de sanctuar, era din bronz corintean, şi depăşea mult în valoare pe acelea împletite cu argint şi încrustate cu aur (War V.5.3 [201]). Cu privire la poarta aceasta Mişna declară: Toate porţile originare au fost înlocuite cu porţi de aur cu excepţia porţilor lui Nicanor, deoarece cu ele s-a săvârşit o minune; unii spun, însă, că din cauză că arama de pe ele strălucea [ca aurul] (Mişna Middoth 2.3, ed. Soncio a Talmudului, p.7,8). Punând toate dovezile laolaltă, e probabil că Poarta Frumoasă trebuie să fie identificată cu Poarta lui Nicanor.

Ca să ceară milostenie. Împrejurimile Templului, ca şi acelea ale moscheii moderne şi ale unora din marele catedrale ale Europei, fără îndoială erau înţesate de orbi, ologi, schilozi şi cerşetori de toate soiurile.

3

Să intre în Templu. [Să meargă în templu, KJV]. Faptul că apostolii erau gata să intre în templu, probabil pentru a se închina, i-a recomandat pentru mintea ologului ca fiind oameni evlavioşi de la care putea să aştepte o milostenie.

A cerut milostenie. În nevoia lui, ologul nu putea să vadă dincolo de nevoile şi mijloacele vizibile. Chiar şi cel mai evlavios om ca ologul, după vindecare (v. 8), s-ar putea să nu recunoască sursele dumnezeieşti din cauza nevoilor lui fizice imediate. Petru şi Ioan nu prezentau nici o dovadă exterioară că erau purtători de putere divină. Pe de altă parte, acest olog, un martor zilnic al slujbelor templului, şi poate un furnizor al clevetirilor lui, nu ar fi putut să fie neştiutor de evenimentele impresionante care însoţiseră crucificarea şi învierea recentă a lui Isus.